Hrișca, cunoscută și sub denumirea de grâul sarazinilor, este o pseudocereală care câștigă tot mai multă popularitate în ultimii ani. Deși numele său poate crea confuzie, hrișca nu este un tip de grâu și nu are nicio legătură cu sarazinii. Are origini în Asia Centrală și este apreciată pentru valoarea sa nutritivă și pentru faptul că nu conține gluten.
În perioada medievală, hrișca a fost unul dintre alimentele de bază în întreaga Europă, de la Bretania până la Urali. Aceasta a fost apreciată pentru gustul plăcut, sațietatea pe care o oferea, conținutul bogat în magneziu și ușurința cu care era digerată. Astăzi, hrișca este încă cultivată pe milioane de hectare în fostele republici sovietice și în estul Europei.
Hrișca este o pseudocereală cu origini în Asia Centrală
Hrișca este bogată în proteine de înaltă calitate și are un profil complet de aminoacizi esențiali, inclusiv lisina, care lipsește în mod obișnuit în alte cereale. Acest aspect o face o sursă excelentă de proteine, fiind în special recomandată în dietele vegetariene, unde aportul de proteine poate fi deficitar. Un alt beneficiu major al acestui aliment este faptul că nu conține gluten, fiind potrivit pentru persoanele cu intoleranță sau afecțiuni legate de acest component.
Hrișca nu conține gluten, fiind potrivită pentru persoanele cu intoleranță
Pe lângă conținutul său bogat în proteine, hrișca este o sursă excelentă de fibre. Acesta poate ajuta la reglarea tranzitului intestinal, prevenind constipația și oferind o senzație de sațietate prelungită. De asemenea, datorită conținutului său ridicat de fibre, poate fi consumată și de persoanele diabetice, deoarece acestea reglează nivelurile de zahăr din sânge.
Un alt aspect deosebit de interesant este conținutul său bogat în antioxidanți și proprietățile sale antiinflamatorii și antibacteriene. Hrișca conține rutină, un flavonoid cu proprietăți antiinflamatorii și antioxidante, care ajută la combaterea alergiilor, infecțiilor bacteriene și previne bolile cardiovasculare. De asemenea, hrișca este o sursă importantă de vitamine din complexul B și de minerale, cum ar fi potasiul, fosforul, calciul, zincul și seleniul.
Hrișca, cu o importanță istorică semnificativă în România, a căpătat popularitate și a fost cultivată în special în culturile antice, precum cea a dacilor. Cu toate acestea, în prezent, hrișca nu mai este la fel de răspândită și nu este utilizată în mod obișnuit în bucătăria românească. Din păcate, mulți români nu sunt familiarizați cu ea și nu știu cum să o folosească în preparate culinare.
În bucătăria românească, hrișca era folosită în diverse preparate, cum ar fi "sarmale" cu hrișcă, "mămăligă" cu hrișcă sau "pilaf" de hrișcă. De asemenea, era utilizată ca ingredient în salate, supe și deserturi. Hrișca are un gust distinct și o textură ușor crocantă, ceea ce o face o alegere populară în rețetele tradiționale.
Hrișca nu este doar delicioasă, este și asociată cu anecdote și curiozități interesante. De exemplu, în unele regiuni din România, se spune că dacă arunci un bob de hrișcă în aer, iar acesta se rotește deasupra capului înainte de a cădea, atunci urmează o perioadă norocoasă. Această tradiție este încă păstrată în unele comunități și adaugă un strop de misticism în jurul acestui aliment.
Putem înlocui cu hrișcă chiar și făina, în rețetele de pâine, clătite și produse de patiserie
Hrișca verde este hrișca crudă și nedecorticată. Diferența principală între hrișca verde și hrișca maro constă în faptul că hrișca verde nu este supusă tratamentului termic în timpul procesării, în timp ce hrișca maro este. Hrișca verde este considerată cea mai benefică, deoarece rămâne bogată în nutrienți. Pe lângă metodele obișnuite de preparare, hrișca verde poate fi consumată crudă, germinată, încolțită și la abur.
Hrișca maro este încălzită în timpul producției, ceea ce duce la o reducere a cantității de nutrienți din ea, în comparație cu hrișca verde. Dar se gătește mai ușor și este mai gustoasă. Acest proces este comun la majoritatea cerealelor și boabelor pe care le consumăm, în stadiu integral și crud sunt mai sănătoase dar mai greu de gătit sau nu așa atrăgătoare din punct de vedere organoleptic ca și cele care sunt decorticate și prăjite sau pregătite în prealabil.
Diferența principală între hrișca verde și hrișca maro constă în faptul că hrișca verde nu este supusă tratamentului termic în timpul procesării
Hrișca se poate folosi atât în preparate dulci cât și sărate.
Datorită structurii ei și faptului că își păstrează forma și fermitatea și după coacere, ne permite să o folosim oriunde am folosi cereale integrale. Asta înseamnă că poate înlocui, de exemplu, orezul și că putem face cu ea orice rețetă, de la risotto la garnituri sau supe sau orez cu lapte.
Putem folosi hrișcă și în locul leguminoaselor, în mâncăruri scăzute sau cu zeamă. Putem înlocui cu hrișcă chiar și făina, în rețetele de pâine, clătite, produse de patiserie sau sosuri. Faptul că nu are nici gust și nici textură puternice, o fac potrivită și pentru supe creme sau piureuri.
Putem să folosim hișca oriunde am folosi cereale integrale
La Ingredibio, folosim pastele care conțin hrișcă în câteva rețete, majoritatea vegetariene, pentru a crea meniuri diversificate și gustoase!
